„Artă rurală – Moșteniri culturale” în comuna Șișești

Asociația Asco Forall anunță lansarea proiectului „Artă rurală – Moșteniri culturale”, dedicat copiilor și tinerilor din comuna Șișești, județul Maramureș. Proiectul urmărește promovarea patrimoniului cultural local prin implicarea activă a tinerilor în ateliere de pictură și activități educative inspirate din istoria, arhitectura și valorile comunității rurale maramureșene.

Acest proiect este finanțat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și se desfășoară în colaborare cu Primăria comunei Șișești și Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Șișești, pe parcursul lunilor august – septembrie 2025.

„Artă rurală – Moșteniri culturale” presupune organizarea a 10 ateliere de pictură și artă vizuală, sesiuni educative despre patrimoniul local, precum și 3 expoziții publice cu lucrările realizate. De asemenea, va fi creată o broșură digitală cu cele mai relevante creații, iar la final va fi înființat un club de pictură în cadrul comunității, care va continua activitatea artistică și după încheierea proiectului.

Beneficiarii direcți sunt 50 de copii și tineri din comuna Șișești, inclusiv din familii defavorizate, iar beneficiarii indirecți sunt părinții, cadrele didactice și întreaga comunitate. „Credem că accesul la cultură, artă și educație este un drept, nu un privilegiu. Mulțumim Consiliului Județean Maramureș pentru că sprijină inițiative care dau viață comunităților rurale!”, declară Făt Florin Ioan, coordonatorul proiectului.

________________________________________

Contact:

Făt Florin Ioan – Coordonator proiect

Tel: 0756.155.310

Mail: ascoforall@gmail.com

Asociația Asco Forall

Motto-ul nostru este: „Munca în folosul altora este ceea ce plătești pentru locul tău pe pământ.”

Misiunea asociației este de a susține dezvoltarea comunităților rurale prin educație, cultură, sănătate, sport, civism și antreprenoriat .

„Artă rurală – Moșteniri culturale” în comuna Șișești
Derulează în sus