Autor: Asco4All

România, Schimbă PET-ul cu biletul, vineri – 16 septembrie

Mândri să participăm și noi ca voluntari în această campanie națională!Vă așteptăm la magazinele Kaufland în data de 16 septembrie să reciclăm împreună! Pe 16 septembrie locuitorii din municipiul Baia Mare vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor, concomitent cu locuitorii din alte 64 de orașe din țară Săptămâna Europeană […]

„Sport, dezvoltare, creativitate” – 03.08.2022

„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!

„Sport, dezvoltare, creativitate” – 29.07.2022

„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!

„Sport, dezvoltare, creativitate” – 19.07.2022

„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!

O noua saptamana plina de distractie si dezvoltare

„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!

Azi am invatat foarte multe lucruri si ne-am distrat tare mult:)

„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!

Despre săptămâna trecută:)

Asociația Asco FORALL a câștigat proiectul „Sport, dezvoltare, creativitate”

Prin acest proiect câștigat dorim să semnalăm importanța mișcării, sportului, creativității, dezvoltarii armonioase în viața fiecarei persoane.În această perioadă de pandemie și după pandemie copiii au ramas fără prerechizitele necesare pentru interacțiune și joacă in special în sfera socială, fapt constatat de specialiștii din domeniul sănătații ca fiind dăunator atât pentru sănătatea fizică și cât […]

Ne bucurăm că produsele au ajuns la destinație!

Acest lucru a fost posibil cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.Proiectul “Suport și speranță” și-a dorit să reducă din grijile refugiaților ucrainieni. În vreme de război îți părăsești casa și țara pentru supraviețuirea ta, a copiilor tăi, a semenilor tăi. Necesitățile […]

Derulează în sus