Mândri să participăm și noi ca voluntari în această campanie națională!Vă așteptăm la magazinele Kaufland în data de 16 septembrie să reciclăm împreună! Pe 16 septembrie locuitorii din municipiul Baia Mare vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor, concomitent cu locuitorii din alte 64 de orașe din țară Săptămâna Europeană […]
„Sport, dezvoltare, creativitate” – 03.08.2022
„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!
„Sport, dezvoltare, creativitate” – 29.07.2022
„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!
„Sport, dezvoltare, creativitate” – 19.07.2022
„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!
Azi am invatat foarte multe lucruri si ne-am distrat tare mult:)
„Sport, dezvoltare, creativitate” este proiectul prin care organizăm activități de dezvoltare personală, creativitate, pictură, teatru și competiții sportive.Copiii participanți vor primi premii, diplome și cupe.Proiectul este realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow .Vă așteptăm cu drag!
Asociația Asco FORALL a câștigat proiectul „Sport, dezvoltare, creativitate”
Prin acest proiect câștigat dorim să semnalăm importanța mișcării, sportului, creativității, dezvoltarii armonioase în viața fiecarei persoane.În această perioadă de pandemie și după pandemie copiii au ramas fără prerechizitele necesare pentru interacțiune și joacă in special în sfera socială, fapt constatat de specialiștii din domeniul sănătații ca fiind dăunator atât pentru sănătatea fizică și cât […]
Ne bucurăm că produsele au ajuns la destinație!
Acest lucru a fost posibil cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.Proiectul “Suport și speranță” și-a dorit să reducă din grijile refugiaților ucrainieni. În vreme de război îți părăsești casa și țara pentru supraviețuirea ta, a copiilor tăi, a semenilor tăi. Necesitățile […]
“Cizmulițele lui Moș Crăciun” au pornit încărcate spre casele copiilor.
BUCURIE MARE!!!“Cizmulițele lui Moș Crăciun” au pornit încărcate spre casele copiilor. Cu forfotă, zâmbete, mare veselie și multă emoție în glas și suflet ne-au întampinat copiii noștri dragi. Curioși și nerăbdători, cu ochii ațintiți spre pachete și fericiți au primit darurile noastre.Acest proiect a fost realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, […]
Pachetele pentru copii sunt pregătite!!!
Fiecare pachet conține produse alimentare, igienico-sanitare, dulciuri și alte surprize. Dar cel mai important mesaj care dorim să ajungă la copii este acela că pentru noi, Asociația ASCO Forall- membri, voluntari și colaboratori- ei sunt importanți și îi iubim. Proiectul “Cizmulițele lui Moș Crăciun” realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat […]
Crăciunul se apropie cu pași repezi si noi ne grăbim spre casele de marcat având coșurile pline de surprize pentru copiii cuminți.
Crăciunul se apropie cu pași repezi si noi ne grăbim spre casele de marcat având coșurile pline de surprize pentru copiii cuminți. “Cizmulițele lui Moș Crăciun” sunt lustruite, pregătite și așteaptă cu nerăbdare să colinde căsuțele pline de zâmbete de copii.Acest proiect realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland […]